Mult timp am confundat intimitatea cu ceva ce ține doar de relația cu altcineva. Credeam că înseamnă apropiere, deschidere, vulnerabilitate față de altcineva. Dar am înțeles, pe parcurs, că adevărata intimitate începe cu mine. Cu felul în care am curajul să mă privesc, să intru în profunzimea mea și să mă ating de esența mea.
Această conexiune profundă cu mine a fost, de fapt, primul pas spre o relație diferită cu toate aspectele vieții, inclusiv cu banii mei. Pentru că banii mei nu sunt ceva exterior, rece, mecanic. Ei sunt o energie vie, iar această energie simte cât de prezent/ă ești tu cu tine. Dacă ești deconectat/ă de la interiorul tău, și banii se simt străini. Dacă tu fugi de tine, și ei fug de tine.
Când am început să creez intimitate cu mine însămi – să stau în liniște, să îmi ascult gândurile, emoțiile, dorințele, să-mi recunosc fricile fără să le judec am descoperit că banii răspund acestei apropieri. Cu cât eram mai aproape de mine, cu atât banii veneau mai aproape de mine și rămâneau pentru mai mult timp.
Pentru că banii iubesc profunzimea ta, Cine ești tu cu adevărat. Ei nu se simt bine la suprafață, în agitație, în negare. Ei caută rădăcini, caută un spațiu autentic, viu și real. Și acel spațiu se naște doar din intimitatea cu tine.
Astăzi, pentru mine, intimitatea nu mai înseamnă doar apropiere de alții. Înseamnă apropiere de mine, iar prin asta creez și o relație autentică cu banii. Îi primesc, îi ascult, îi onorez. Nu îi mai văd ca pe niște cifre impersonale, ci ca pe o energie care îmi reflectă cât de profund trăiesc cu mine însămi.
Abundența nu se construiește la suprafață, ci în profunzime. Și cu cât tu cobori mai adânc în tine, cu atât banii urcă mai firesc spre tine.
Inner Work:
Dacă mă urmărești, știi probabil că iubesc instrumente de jurnalizare, consider că sunt cea mai puternică unealtă de schimbare, de aprofundare, de conștientizare. De aceea, la finalul fiecărui articol vei găsi întrebări de jurnalizare la care îți recomand să răspunzi în scris pe agenda ta.
- Cât de des îți faci timp să stai în liniște cu tine, fără distrageri, doar pentru a-ți asculta gândurile și emoțiile?
- Cum arată pentru tine o zi în care alegi să fii profund conectat/ă la tine?
- În ce momente din viața ta ai simțit că ai fugit de tine? Ce ai fi avut nevoie atunci pentru a rămâne prezent/ă cu tine?
- Dacă banii ar fi un partener intim de viață, ce ți-ar spune acum despre felul în care te raportezi la tine?
- Ce dorințe, visuri sau emoții ai ascuns de tine pentru că ți-a fost teamă să le recunoști?
- Cum se schimbă relația ta cu banii atunci când alegi să cobori în profunzimea ta, în loc să rămâi la suprafață?
❤️ Georgiana
Lucrează cu tine!
Am creat un program intitulat „Banii și iubirea de sine” care să te ajute să simți această legătură vie dintre banii tăi și iubirea față de tine. Dacă:
- simți că nu meriți bani, succes sau oportunități;
- pierzi ușor ceea ce câștigi, pentru că subconștientul îți șoptește că „nu e pentru tine”;
- accepți să fii plătit mai puțin;
- accepți să fii exploatat sau să rămâi în lipsă;
- te simți vinovat sau rușinat când primești bani, acest program te va ajuta să conștientizezi și să vindeci toate cauzele interioare care te țin blocat în experiențele neplăcute cu banii.
Georgiana
Sunt antreprenor de peste 13 ani, iar compania mea oferă training, coaching și mentorat spiritual pentru antreprenori dar nu numai. Am transformat pasiunea mea pentru dezvoltare personală, creștere spirituală și antreprenoriat într-o serie de proiecte dedicate susținerii liderilor și antreprenorilor din diverse domenii – resurse umane, firme de avocatură și contabilitate, vânzări, industria hotelieră, agenții imobiliare, cluburi sportive – precum și profesioniștilor independenți: medici, psihologi, coaches, profesori și mulți alții. Misiunea mea este să îi ghidez să își conducă activitatea de la un nivel mai înalt de conștiință și să își alinieze toate aspectele vieții cu scopul sufletului lor și adevărata chemare.